Credem și proclamăm

Lorem ipsum

Noi credem şi proclamăm, faptul că Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament sunt inspirate de Duhul Sfânt. Ele sunt cuvântul lui Dumnezeu scris, o revelaţie dumnezeiască (descoperire) către neamul omenesc (Galateni 1:11-12; 2 Petru 1:21; 2 Timotei 2:16). 

Cuvântul lui Dumnezeu scris prin inspiraţia Duhului Sfânt e singura regulă, normă de credincioşie şi purtare în viaţa aceasta (Efeseni 1:13; 2 Timotei 1:13; Psalmul 119:105).

Biblia este singura autoritate în materie de religie; ea este suficientă pentru învăţătura noastră. Astfel nu este nevoie de sprijinul tradiţiei (Matei 15:6; Ioan 17:17; Faptele Apostolilor 17:11).

Despre Cuvântul lui Dumnezeu

Noi credem şi proclamăm că este un Dumnezeu, Creatorul, Susţinătorul şi Stăpânitorul tuturor lucrurilor (Geneze 1:1; Efeseni 4:6; Maleahi 2:10). În Biblie descoperim pe Dumnezeu, ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care sunt cu desăvârşire una şi nedespărţiţi în fiinţa Lor (2 Corinteni 13:14; Matei 28:19; 1 Ioan 5:7).

I. Dumnezeu Tatăl ( Ioan 6:27; 1 Petru 1:2; Matei 11:25; Marcu 14;36)

II. Dumnezeu Fiul, Isus Hristos ( Matei 14:14; Ioan 1:1; Luca 1:32; 2 Corinteni 1:19)

III. Dumnezeu Duhul Sfânt ( Ioan 4:24; 2 Corinteni 3:3; Isaia 48:16; Ioan 15:26)

Noi credem şi proclamăm că omul este creat de Dumnezeu. Trupul omului – partea materială – este făcută din ţărână, iar natura spirituală a omului este din Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui (Geneza 1:27; Geneza 2:7; Eclesiastul 7:29).

Prin căderea în păcat, omul a căzut sub blestem, şi a devenit incapabil de a trăi voia lui Dumnezeu. Prin naşterea firească, fiecare om moşteneşte sămânţa păcatului, înclinarea spre rău și firea păcătoasă (Romani 5:12; Romani 7:17; Romani 5:6).

Omul fiind fiinţă liberă este răspunzător înaintea lui Dumnezeu, de toate faptele, vorbele şi gândurile sale. Toţi oamenii trebuie să moară, iar după moarte urmează judecata şi răsplătirea veşnică (Romani 14:12; Matei 12:36; 2 Corinteni 5:10).

Noi credem şi proclamăm faptul că omul, creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, pentru preamărirea Sa şi o viaţă fericită în El, a fost ademenit de Diavol, devenind neascultător de porunca lui Dumnezeu, şi astfel a intrat în lume păcatul şi blestemul. Păcatul e lipsa de conformitate faţă de legea morală a lui Dumnezeu fie într-o acţiune, dispoziţie sau atitudine (Geneza 3:13; 1 Ioan 5:17; Iacov 4:17 Romani 3:23).

Noi credem şi proclamăm că mântuirea este scăparea omului de sub urmările călcării legilor divine. Ea are de a face cu natura omului şi cu faptele făcute de el. Omul nu se poate mântui pe sine. El nu se poate spăla de păcatele sale, nu se poate desvinovăţi şi nici nu se poate ascunde de pedeapsa pentru păcat (Ieremia 2:22; Romani 1:20; Isaia 64:6).

Mântuirea este prin harul lui Dumnezeu. Faptele bune sunt roade ale mântuirii (Tit 2:11; Efeseni 2:8-8; Faptele Apostolilor 15:11).

Mijlocul de mântuire este Domnul Isus, care a fost răstignit în locul nostru. Un alt mijloc (cruce, taine, sfinţi) nu există (Faptele Apostolilor 4:12;  1Ioan 2:2; Isaia 53:5).

Această mântuire săvârşită pe cruce, care se poate primi în mod gratuit, este pentru toţi oamenii, indiferent de rasă, naţionalitate sau clasă socială (1 Ioan 2:2; Tit 2:11; 1 Timotei 2:4).

Pentru ca omul păcătos să se poată bucura de această mântuire, el trebuie să îndeplinească două condiţii: pocăinţa şi credinţa, care sunt totdeauna nedespărţite:

-pocăinţa înseamnă recunoaşterea păcatului, părerea de rău pentru el, părăsirea lui şi mărturisirea lui în faţa Domnului, adică întoarcerea la Dumnezeu (Luca 15:11-24).

-credinţa înseamnă primirea de către păcătos a harului divin pe care îl oferă Dumnezeu în Hristos, spre mântuire şi viaţa veşnică (Marcu 1:15).

Noi credem şi proclamăm că naşterea din nou este regenerarea vieții; ea cuprinde întreg caracterul; intelectul şi voinţa. Astfel fiecare păcătos, pentru a deveni un adevărat credincios, trebuie să fie născut din nou (Ioan 3:7).

Prin puterea sa proprie, omul nu se poate naşte din nou, nu se poate schimba (Ieremia 13:23; Ioan 15:5).

Fără naşterea din nou, toate încercările de a face fapte bune pe care să le răsplătească Dumnezeu în ziua judecăţii sunt falimentare. Prin naşterea firească, noi moştenim o fire păcătoasă, care dă roadele păcatului ( Matei 7:16-18; Romani 8:7; Matei 12:34).

Naşterea din nou este lucrarea divină pe care o face Dumnezeu în viaţa păcătosului pentru a corespunde voinţei Sale. Pentru ca un păcătos să fie născut din nou, el trebuie să se pocăiască şi să creadă, adică să primească mântuirea prin har. Atunci Dumnezeu face lucrarea naşterii din nou prin Cuvântul Său şi prin Duhul Sfânt (1 Petru 1:23; Iacov 1:18; Ioan 3:5).  

Naşterea din nou nu este o îmbunătăţire a vieţii, ci schimbarea radicală a vieţii. Ea nu este schimbarea efectului, ci a cauzei determinante; nu este curăţirea vieţii exterioare, ci a vieţii interioare (2 Corinteni 5:17; Romani 6:4; Coloseni 3:9-10).

Naşterea din nou ne dă calitatea de copii ai lui Dumnezeu; ea ne face părtaşi firii Dumnezeiești, capabili de a trăi voia lui Dumnezeu. Ea este a doua fire în viaţa credinciosului. (Ioan 3:6; Galateni 5:22-23; Matei 7:17).

Prin naşterea din nou devenim moştenitori ai lui Dumnezeu. Dreptul la moştenire veşnică este pe baza înrudirii noastre cu Dumnezeu. Cine nu este născut din nou nu este copil al lui Dumnezeu şi nici nu are drept la moştenirea veşnică (Romani 8:17; Ioan 3:3).

Noi credem şi proclamăm că după Noul Testament, totalitatea credincioşilor, fără deosebire de rasă, naţionalitate, sau clasă socială, din toate timpurile, din cer şi de pe pământ, formează Biserica lui Hristos; Biserica Universală. Această Biserică nu este o organizaţie pământească vizibilă, ci este organismul viu, spiritual, al celor ce au crezut în Hristos şi au fost născuţi din nou (Evrei 12:23; Matei 16:18; Efeseni 1:22-23).

În limba greacă, cuvântul ,,Biserică” (ekklesia) înseamnă o adunare a celor chemaţi de acasă şi de la afacerile lor ca să se ocupe de chestiuni de interes public. Acest cuvânt a fost adaptat pentru a numi nu numai Biserica Universală, ci şi o Biserică locală, organizată şi independentă, a urmaşilor lui Hristos dintr-o localitate, care se întruneau pentru închinăciune.

Biserica locală, după învăţătura Noului Testament, este unitatea voluntară a unui grup de credincioşi dintr-o localitate, născuţi din nou, şi botezaţi pe baza mărturisirii personale a credinţei lor în Domnul Isus Hristos – ca Mântuitorul lor. Ei se unesc laolaltă cu scopul de a se închina lui Dumnezeu, de a se păstra curată credinţa şi învăţătura creştină – potrivit cu învăţăturile Noului Testament – şi de a colabora la propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu. La început Biserica se întrunea în case particulare (Matei 18:20; Romani 16:5; 1 Corinteni 16:19).

Conducerea directă a Bisericii o are Hristos prin Duhul Sfânt. Nu recunoaştem grade ierarhice. Cei ce primesc anumite însărcinări sunt slujitori ai bisericii, nu stăpâni care să poruncească (Coloseni 1:18; Efeseni 1:22-23; Efeseni 5:23).

Dreptul de membru al Bisericii nu se moşteneşte, ci se primeşte în mod individual, prin naşterea din nou. Acceptarea în rândurile membrilor unei biserici locale se face în chip voluntar şi personal, în urma botezului, pe baza mărturisirii credinţei în Domnul Isus. Membrii între ei se numesc “fraţi” şi sunt egali în drepturi şi îndatoriri indiferent de rasă, naţionalitate, clasă socială sau pregătire educaţională (Matei 23:8; Efeseni 5:30; Faptele Apostolilor 2:41).

Organizaţia Bisericii locale e făcută pe principiul democraţiei autonome. Programul Dumnezeiesc are ca scop stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu în inimile oamenilor, iar Bisericile sunt mijloace alese de Dumnezeu pentru atingerea acestui scop. Bisericile au menirea de a proslăvi pe Dumnezeu, de a răspândi Evanghelia şi prin părtăşia frăţească de a da creşterea spirituală necesară fiecărui membru în parte (Marcu 16:15; Efeseni 4:11-12; 1 Corinteni 14:4).

Noi credem şi proclamăm că, Biserica Nou-Testamentală are două simboluri: Botezul şi Cina Domnului. Ele nu sunt taine.

     I. Botezul

Cuvântul grec pentru botez este “baptizo” şi înseamnă “afundare”. Deci, însăşi traducerea cuvântului arată forma botezului, că e prin afundare şi nicidecum prin stropire. Afundarea se face o singură dată, în numele Sfintei Treimi (Matei 28:19). Botezul este simbolul înmormântării omului vechi, şi al învierii omului celui nou, a firii noi, pentru o altă viaţă (Romani 6:4). Pentru ca cineva să fie botezat trebuie să primească mai întâi mântuirea, ca să aibă un cuget curat; trebuie deci să fi îndeplinit condiţiile mântuirii; pocăinţa şi credinţa. Copiii, întrucât nu pot mărturisi că au îndeplinit aceste condiţii nu pot fi admişi pentru botez. (Faptele Apostolilor 2:38)

     II. Cina Domnului

Cina Domnului este simbolul morţii Domnului Isus în locul nostru. Ea se compune din pâine şi vin ne amestecate. Pâinea frântă ne aminteşte de trupul Lui frânt pentru noi, iar vinul ne aminteşte de sângele Său vărsat pentru spălarea păcatelor noastre (Matei 26:26-28; Faptele Apostolilor 2:41-42).

Noi credem şi proclamăm că, ziua Domnului este o rânduială creştină care trebuie ţinută în continuu, petrecută în închinăciune şi cugetare spirituală, atât public cât şi acasă. Spre deosebire de vechiul aşezământ, mozaic, când se ţinea ziua a şaptea, creştinii, ca membrii ai legământului nou, trebuie să ţină ziua întâi a săptămânii (Duminica) care a fost sfinţită de Dumnezeu prin învierea din morţi a Fiului Său şi prin trimiterea Duhului Sfânt.

Primii creştini au ţinut-o ca zi de închinăciune. În ea trebuie să ne odihnim de lucrurile şi distracţiile trupeşti, având voie să facem faptele milei şi cele care sunt absolut necesare.

Sărbători închinate sfinţilor nu avem (Marcu 16:9; Luca 24:1-6; Ioan 20:1).

Noi credem şi proclamăm că, rugăciunea este starea de părtăşie intimă a omului cu Dumnezeu. Ea este exprimarea sinceră a lăuntrului în faţa lui Domnului. Din această cauză nu avem cărţi de rugăciuni (Psalmul 62:8; Filipeni 4:6).

Rugăciunea este absolut necesară vieţii spirituale pentru creşterea, întărirea, ferirea de ispite şi biruinţa asupra vrăjmaşului (Luca 18:1; 1 Tesaloniceni 5:17).

Rugăciunea privată se poate face oriunde, iar rugăciunea comunitară se face în părtăşie cu ceilalţi credincioşi ai bisericii (Matei 6:6).

Rugăciunile pentru cei morţi nu au fost practicate în Biserica Creştină. Noi credem că ele nu au nici o valoare, deoarece cel mort a ajuns la locul lui imediat după moarte, fără să mai fie posibilitatea de schimbare de la un loc la altul (Luca 16:26).

Noi credem şi proclamăm că, sfinţirea este lucrarea progresivă pe care o face Dumnezeu prin Duhul Sfânt în viaţa păcătosului mântuit. Ea începe la naşterea din nou şi prin ea suntem făcuţi potriviţi voiei Lui (1 Tesaloniceni 4:3; 1 Petru 1:16).

Ea înseamnă curăţirea de păcat şi punerea la o parte a vieţii pentru Dumnezeu, prin despărţirea de lume. Curăţirea de păcat este făcută de sângele Domnului Isus (1 Ioan 1:7; 1 Corinteni 6:11).

Despărţirea de lume şi punerea la o parte pentru Dumnezeu, se face prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin Duhul Sfânt, care ne dă puterea de a ne împotivi ispitelor şi a trăi în voia Lui (Ioan 17:17; 2 Corinteni 6:17).

Sfinţirea este o lucrare la care Dumnezeu îşi are partea Lui, iar omul a lui. Dumnezeu prin Duhul Sfânt influenţează voinţa noastră şi ne dă puterea, iar omul acceptă pentru sine, în totul voia şi puterea lui Dumnezeu (Filipeni 2:13; Evrei 13:20-21).

Noi credem şi proclamăm că autoritatea Statului este de la Dumnezeu; fiind îmbrăcată cu putere pentru păstrarea dreptului, ordinii şi pedepsirea răufăcătorilor, potrivit cu învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu suntem datori a ne supune legilor, a ne îndeplini îndatoririle cetăţeneşti şi a ne ruga pentru toate autorităţile Statului (Tit 3:1; 1 Petru 2:13-14; 1 Timotei 2:1-3).

I. Starea intermediară  (starea sufletului între moarte şi judecată)

Noi credem şi proclamăm că la moartea fizică trupul, care este din ţărână (materie) este coborât în mormânt, iar sufletul care este de la Dumnezeu (spirit) se duce la cer. În acea lume sunt două stări diferite şi complet despărţite: una de fericire, odihnă şi desfătare, numită rai, ‘Sânul lui Avraam’, ‘casa din cer’, etc. şi alta de pedeapsă, de chin şi de suferinţă, numită iad, ‘loc de chin’, ‘întunericul de afară‘, ‘adâncul’. După moarte sufletele celor mântuiţi şi împăcaţi cu Dumnezeu se duc în rai, iar ale celor nemântuiţi se duc în iar. În ambele, aceste stări sufleteşti sunt pe deplin conştiiente şi în aşteptarea judecăţii. Ele sunt fără trupuri.

       a) Starea celor mântuiţi ( Luca 16:22; Luca 23:43)

       b) Starea celor nemântuiţi ( Luca 16:23; 2 Petru 2:9)

II. Venirea Domnului

Noi credem şi proclamăm că potrivit învăţăturii Noului Testament, Domnul nostru Isus Hristos, care S-a înălţat la cer, va veni cu slavă şi strălucire pentru a face judecata celor vii şi a celor morţi. Venirea Sa va fi văzută de toţi şi se va petrece în clipa pe care o ştie numai Dumnezeu Tatăl. La venirea Sa, morţii vor învia, iar cei credioncioşi, care au rămas în viaţă, vor fi schimbaţi într-o clipă şi răpiţi în întâmpinarea Mirelui (Faptele Apostolilor 1:11; Marcu 13:26; 1 Tesaloniceni 4:16; Apocalipsa 1:7).

III. Învierea morţilor

Noi credem şi proclamăm că la venirea Domnului morţii vor învia spre a se înfăţişa înaintea scaunului de judecată; trupurile înviate vor fi schimbate şi ele în nemurire, vor fi asemenea trupului înviat al Mântuitorului. Cu acest trup se va moşteni viaţa de veci, cei mântuiţi în fericirea veşnică iar cei nemântuiţi în pedeapsa veşnică ( Ioan 5:28-29; Faptele Apostolilor 24:15;  1 Corinteni 15:42).

IV. Judecata de apoi

Noi credem şi mărturisim că fiecare om va fi judecat în mod drept de Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, pentru a primi răsplata sau pedeapsa, după felul său de vieţuire în viaţa pământească (Faptele Apostolilor 17:30-31; 2 Corinteni 5:10; Apocalipsa 20:12).

V. Starea după judecată

Noi credem şi mărturisim că după judecată, potrivit Noului Testament, cei mântuiţi vor moşteni viaţa de veci în fericirea cerească, iar cei nemântuiţi vor fi lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu în chinul veşnic spre pedeapsa veşnică. În aceste stări va fi fiinţa întreagă; şi trupul înviat, schimbat în nemurire şi sufletul.

       a) Starea celor mântuiţi (Matei 25:46; Apocalipsa 21:3-4)

       b) Starea celor nemântuiţi (Matei 25:46; matei 25:41; Apocalipsa 14:10-11)

 

 

Noi credem şi proclamăm că un credincios mântuit prin jertfa salvatoare a Domnului Isus Hristos în urma pocăinţei personale şi a credinţei, este păstrat în această stare de har prin puterea lui Dumnezeu până în clipa de necredincioşie (când de bună voie părăseşte această păstrare). În acest scop a dăruit credincioşilor Duhul Sfânt să-i mângâie, lumineze, călăuzească şi să-i desăvârşească. Această conlucrare între Duhul Sfânt şi om se vede în toate laturile vieţii. În rămânerea în har, se împlineşte voinţa omului cu voinţa divină, lupta lui, care este sprijinită de puterea lui Dumnezeu, pentru a birui ispitele şi încercările păcatului (Isaia 41:10; 1 Petru 1:5).

Despre om

Despre păcat

Despre mântuire

Despre nașterea din nou

Despre biserică

Despre simbolurile Noului Testament

Despre ziua Domnului

Despre rugăciune

Despre sfințenie

Despre păstrarea sfinților în har

Despre relația bisericii cu statul

Despre lucrările vieții de apoi

Despre Dumnezeu

Despre Cuvântul lui Dumnezeu

Despre lucrările vieții de apoi

Despre relația bisericii cu statul

Despre păstrarea sfinților în har

Despre sfințenie

Despre rugăciune

Despre ziua Domnului

Despre simbolurile Noului Testament

Despre biserică

Despre nașterea din nou

Despre mântuire

Despre păcat

Despre om

Despre Dumnezeu

Where you can find us

betelsm@gmail.com

Biserica Baptistă Betel Satu Mare

Biserica Baptistă Betel Satu Mare

Strada Ioan Slavici, nr.30 Satu Mare